Raportul Anual 2020 Humana People to People a fost publicat și, în acest articol, vom împărtăși o parte din veștile bune ale anului, așa cum descrie președintele Federației în numele Asociațiilor Humana People to People, un an în care conceptul ‘oameni – pentru – oameni’ a luat amploare mai mult ca niciodată: Am identificat asta în toate proiectele noastre! Nevoia de răspuns a unit toți oamenii pentru a acționa împreună. Pentru milioane de oameni, realitatea înainte de Covid-19 era deja o luptă zilnică pentru o viață sănătoasă, educație, adăpost, mediu curat, acces la mijloace de producție, siguranță împotriva violenței și excluziunii; amploarea inegalităților și șocurile climatice nu au ajutat nici ele.

Cele 4 obiective ale proiectelor Humana People to People sunt:

Dezvoltarea comunității: proiecte care au implicat 292 000 de familii, 4,2 milioane de oameni din 15 țări, prin 360 de proiecte.

2. Agricultură și mediu durabil: proiecte care au implicat 428 000 persoane din 14 țări, prin 290 de grupuri. Au fost înființate 85 000 ferme de mici dimensiuni.

3. Sănătate: proiecte care au implicat 5,7 milioane de oameni și au ajuns în 422 de grupuri din 13 țări, cu accent pe marile provocări de sănătate: controlul total al epidemiei HIV și SIDA; combaterea răspândirii TBC; și participarea la neutralizarea malariei.

4. Educație: 53 000 de profesori de școală primară au absolvit din 1993. Proiectele au implicat 1,6 milioane de oameni, desfășurându-se în 276 de grupuri, cu existența a 120 de instituții de învățământ. Cele 156 de proiecte în educație conduse de asociațiile membre Humana People to People sunt mărturia angajamentului nostru pe termen lung față de o sarcina complexă: aceea de a crea rezultate remarcabile în educaţie.

Humana People to People protejează planeta, construiește comunități și sprijină oamenii, conectându-i între ei, construind potențialul lor de a se dezvolta.

În 2020 Humana People to People a avut rezultate pe 5 continente, în 45 de țări, ajutand 12 milioane de persoane cu 1453 grupuri de proiecte.

Puteți descărca Raportul Anual 2020 de aici:

https://www.humana.org/images/publications/Progress-Report-2020.pdf